Jandarmeria a făcut rezumatul incredibil al bătăilor dintre galeria lui Dinamo și galeria combinată a celor de la UTA cu CSA Steaua: am dat și noi (cu gaze), au dat și ei (dar nu s-au rănit) și vina e a altora!

SURSA FOTO:
  • Publicat:

Jandarmeria a făcut rezumatul incidentelor care s-au petrecut între galeria lui Dinamo și galeria combinată a celor de la UTA cu CSA Steaua.

Înaintea partidei dintre Dinamo și arădeni au avut loc incidente între fanii dinamoviștilor și galeria celor de la UTA, care a fost sprijinită de fanii CSA Steaua.

Reacția Jandarmeriei după bătaia dintre fani: Vina e a altora!

Înaintea ultimei partide din sezonul regulat, pe străzile din București s-au format mai multe brigăzi ale celor două galerii. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene, dar au precizat că nimeni nu a fost rănit. Suporterii celor de la UTA au avut sprijin din partea suporterilor de la CSA Steaua.

Incidentele au continuat și pe Stadionul „Arcul de Triumf”, înaintea meciului dintre Dinamo București și UTA Arad. Suporterii celor două formații s-au bătut, chiar pe teren, înainte de startul partidei.

Imediat după evenimentele nefericite care au avut loc între suporteri, Jandarmeria a emis un comunicat oficial:

„Organizatorul evenimentului sportiv a permis prezența și altor suporteri din București în zona destinată galeriei echipei oaspete, însă fără afișarea altor însemne în afara de cele care aparțin echipei FC UTA Arad.

Astfel, pe timpul deplasării suporterilor echipei CSA STEAUA București, între stația de tramvai Cașin și arena sportivă, aceștia nu au cooperat cu forțele de ordine, au forțat dispozitivul de jandarmi și au folosit materiale pirotehnice, motiv pentru care au fost folosite mijloacele de intervenție cu substanță iritant-lacrimogenă din dotarea jandarmilor.

De asemenea, în interiorul arenei sportive, înainte de începerea meciului de fotbal, suporteri ai echipei Dinamo, dispuși în Tribuna a II-a, au aruncat cu materiale pirotehnice către galeria echipei oaspete, dispusă în Peluza Sud.

Totodată, aceștia au pătruns pe suprafața de joc, provocându-i pe suporterii oaspeți să participe la scandal, context în care, aceștia din urmă au coborât din peluză, pe suprafața de joc, alimentând conflictul.

Forțele de ordine au intervenit prompt pentru aplanarea situației, iar suporterii celor două echipe au fost dispersați către locurile prestabilite pentru aceștia.

Precizăm faptul că, în urma incidentelor, nicio persoană nu a fost rănită, iar în urma vizionării imaginilor operative, vom aplica măsurile legale care se impun și vom reveni cu informații suplimentare.

Totodată, subliniem responsabilitatea societății de pază și protecție, în ceea ce privește serviciul de asigurare a ordinii și siguranței în incinta arenelor sportive, conform prevederilor Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările ulterioare, astfel:

Art. 13 – Serviciul de asigurare a ordinii şi siguranţei în incinta arenelor sportive se prestează numai de către societăţile specializate de protecţie şi pază care au prevăzut în regulamentul de organizare şi funcţionare acest obiect de activitate.

Art. 14. Prin servicii de asigurare a ordinii şi siguranţei în incinta arenelor sportive se înţelege:

g) interzicerea pătrunderii în suprafaţa de joc sau în zona vestiarelor şi a băncilor de rezerve a persoanelor care nu au drept de acces în aceste zone”, a transimis Jandarmeria Română.

Dinamo spulberă șansele lui Rednic la play-off

Dinamo a reușit o victorie extrem de importantă, în lupta la retrogradare. De asemenea, a spulberat șansele echipei lui Mircea Rednic de a prinde un loc în play-off.

Gregorio a marcat unicul gol al partidei, în minutul 20. Câinii încheie sezonul regulat pe locul 14, acumulând 29 de puncte.

De partea cealaltă, UTA termină pe locul 9, cu 40 de puncte.

Mihai Pop (foto&video) / FOTO & VIDEO
Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×